Mergi la conținut
❗ Varicela ❗

❗ Varicela ❗

Lupuşor Nadejda
Pediatru

👉 Varicela este o boală infecțioasă, extrem de contagioasă determinată de virusul varicelozoster.  Mai este cunoscută și sub denumirea ”vărsat de vânt” și predomină mai frecvent în sezonul iarnă-primăvară.
👉  Varicela se manifestă prin erupție cutanată sub formă de vezicule, care pot apărea oriunde pe corp, dar scalpul (pielea capului), fața, trunchiul și gura sunt cele mai tipice localizări. Erupțiile (care pot fi însoțite de mâncărime) inițial apar sub formă de pete roșii, care mai apoi se umplu cu lichid (vezicule), ca mai apoi să se transforme în cruste.
👉 Copiii cu varicelă sunt considerați contagioși cu 2 zile înainte de apariția erupției cutanate până la 5 zile de la ultima erupţie proaspătă (sau când toate veziculele au format curstă).

Management
1. Copiii trebuie izolați de la școală/grădiniță/terenuri de joacă până când toate leziunile se fac crustă și nu mai sunt contagioși.
2. Hidratați copilul mai mult decât de obicei, îmbrăcați-l în haine largi din bumbac.
3. Monitorizați temperatura copilului dvs. Pentru febră – NU dați, sub nicio formă, unui bebeluș sau unui copil cu varicelă ibuprofen deoarece poate provoca infecții grave ale pielii. De-asemenea evitați aspirina din cauza susceptibilității crescute la sindromul Reye. Administrați Paracetamol (10-15 mg/kg/doză, nu mai des de o dată la 4-6 ore)
4. Dușurile calde sunt recomandate, deoarece calmează mâncărimea, dar nu folosiți bureți și nu frecați pielea, pentru a nu rupe veziculele.
5. Tăiați unghiile copilului pentru a evita iritația suplimentară a pielii atunci când se scarpină.
6. Există o serie de produse fără prescripție medicală, loțiuni cu calamină care ameliorează pruritul pielii.
7. Evitați contactul cu femeile însărcinate, nou-născuții și persoanele care au un sistem imunitar slăbit.
8. Solicitați sfatul medicului dacă pielea din jurul petelor devine roșie, fierbinte sau dureroasă, deoarece poate fi un semn de infecție. De-asemenea apelați medicul dacă copilul dvs. este deshidratat sau sunt semne care vă îngrijorează copilul sau dacă starea ngenerală a copilului se înrăutățește. Medicul dumneavoastră de familie sau pediatru vă pot prescrie, în unele cazuri, unele medicamente simptomatice sau antivirale.

Autor dr. Lupuşor Nadejda