Mergi la conținut
10 adevăruri despre mișcările fetale

10 adevăruri despre mișcările fetale

Murșiev Cristina
Obstetrician-Ginecolog

Momentul când gravida începe să simtă mișcările bebelușului este unul deosebit de emoționant dar și foarte important din punct de vedere medical, fiind un indicator al faptului că fătul crește și se dezvoltă.

Am sistematizat toate detaliile interesante și utile în 🔟 puncte 👇👇👇

🌱1. Mișcările bebelușului apar încă în perioada embrionară, la 6-7 săptămâini amenoree (s.a.), dar ele sunt prea fine pentru a fi resimțite

🌱2. TERMENUL la care gravidele le simt prima dată e variabil:

❕pt primipare (femei ce nu au născut) termenul e 18-20 s.a. (până la 22 s.a., după unii autori)

❕pt multipare (femei ce au născut) termenul e 16-18 s.a.

🌱3. Aceste diferențe se explică prin sensibilitatea individuală dar și prin faptul că multiparele deja cunosc cum se resimt mișcările, deși totuși ele pot fi uneori confundate cu peristaltismul intestinal (mișcările intestinului) sau spasme musculare

🌱4. Primele mișcări sunt deseori descrise ca foarte fine, așa numitul „fluter”, asemeni bătăilor de aripi a unui fluturaș 🦋 Mămica este cea care le simte, la exterior se vor palpa mai târziu, pe măsură ce bebe crește

🌱5. Fătul își poate mișca membrele, se poate îndoi, roti și răsturna, poate sughița, face mișcări respiratorii și suge degetul, zâmbi, plânge și face grimase, etc. Toate acestea îl pregătesc pentru viața extrauterină și ⚠️ sunt un indicator al stării de bine a bebelușului, de aceea monitorizarea mișcărilor e deosebit de importantă

🌱6. Frecvența și intensitatea mișcărilor variază pe parcursul zilei și sarcinii. Astfel, ele cresc spre seară, cu apogeul noaptea târziu și sunt cel mai pronunțate în ultimul trimestru. Cu cca 2 săptămâini până la naștere ele ar putea să crească sau invers, să se diminueze

🌱7. Bebe are ciclurile sale de somn/veghe, cu durata aprox. 40 minute. Dacă vă îngrijorați că el nu se mișcă, motivul ar putea fi că bebe doarme

🌱8. Alți factori ce scad mișcările fetale sunt tutunul, medicamente sedative. Perceperea lor poate fi scăzută din cauza poziției mamei sau fătului, obezității materne, când mama e ocupată
Foamea sau o masă copioasă, stresul – sunt factori care stimulează mișcările fetale

🌱9. Fiecare făt are patternul său de mișcare în burtică – unii sunt foarte activi, alții mai puțin, observându-se o legătură cu temperamentul după naștere

🌱10. DIMINUAREA MIȘCĂRILOR FETALE sau dispariția lor ar putea fi un semn că ceva nu e în regulă.
! Într-o sarcină normală nu este nevoie să numărați cu strictețe zilnic mișcările, doar să atrageți atenția ca bebe să fie activ.
! Dacă sarcina e cu probleme, fie la mamă sau făt, e important să monitorizați mai atent mișcările, există și aplicații mobile pentru aceasta.
NORMA sunt minim 10 mișcări fetale în decurs de 12 ore de activitate maternă obișnuită (lucru, casă, etc)