Scump prieten, dragul meu pacient,
Deseori mă întrebi pentru care perioadă de timp îți prescriu tratament, deoarece ești obișnuit cu ”cure repetate pe an”. Spre regret, bolile cardiovasculare sunt patologii cronice, care necesită administrarea continuă a medicației pentru evitarea acutizărilor (care deseori pot fi amenințătoare pentru viață) și pentru un prognostic favorabil îndelungat. Aderența la tratament (urmărirea strictă a medicamentelor la anumite intervale de dozare) este momentul-cheie în controlul valorilor tensiunii arteriale, scăderea riscului cardiovascular, creșterea calității vieții și posibilitatea de a savura viața din plin, alături de familie și prietenii dragi. Noi cu Tine, scumpul meu Prieten, avem același scop – să te ajutăm să ajungi la 100 de ani și să rămâi voinic, plin de energie și de dorința a trăi. Din partea mea – îți aleg medicația și intervalele de dozare adecvate, bine tolerate de Tine, care Ți se potrivesc din punct de vedere al tabloului clinic, analizelor instrumentale și de laborator, comorbidităților, etc. Dar nu pot să Te ajut fără dorința Ta, fără conlucrare, deoarece este un lucru de ECHIPĂ: Pacient-Medic. Am nevoie să administrezi și să îndeplinești exact ceea ce îți prescriu. Sunt mereu alături de Tine și gata să-ți răspund la întrebări sau să-ți propun un sfat medical, care va fi în primul rând în folosul Tău. În concluzie, aș dori să atrag încă o dată atenția, că tratamentul patologiilor cardiovasculare este un tratament CONTINUU și doar aderența adecvată la tratament va duce la o reducere a evenimentelor și a mortalității cardiovasculare.
Cu respect, m. cardiolog, dr.șt.med., asist.univ. E. Sedaia.